Ianuarie – realitate, obiceiuri si traditii
Ianuarie a fost stabilit ca prima dintre lunile anului dupa calendarul roman. A fost numit dupa zeul Janus (lat ,,usa’’). Janus are doua fete, lucru care ii permite sa se uite simultan atat in fata, spre noul an care vine, cat si in spate, spre anul care pleaca. Era spiritul ,,deschiderii’’.
In calendarele timpurii romane nici nu existau lunile ianuarie si februarie. Calendarul roman vechi avea doar zece luni iar anul incepea la 1 martie. Pentru romani 10 era un numar foarte important. Chiar si cand ianuarie (sau Januarius, dupa cum ii spuneau romanii) a fost adaugat, noul an a continuat sa inceapa in martie. Si a ramas asa in Anglia si in coloniile sale pana acum 200 de ani.
Anglo-saxonii au numit prima luna ,,wolf monath’’ (,,luna lupului’’), deoarece lupii veneau in sate iarna pentru a cauta hrana.
Prima zi a anului nou
Oamenii ureaza bun venit noului an in noaptea de Anul Nou, adica in ajunul Anului Nou. In Scotia oameni intampinau anul nou cu o sarbatoare numita Hogmanay. Peste tot in Anglia sunt petreceri, artificii, cantece si dansuri pentru a primi noul an cum se cuvine. Cand Big Ben-ul bate miezul noptii, oamenii se iau de brate si canta un cantecel numit Auld Lang Syne. Le aminteste de prietenii vechi si noi.
Obiceiul intratului pe usa
In trecut, Anul Nou incepea cu o traditie numita ,,first footing’’, aducatoare de noroc. Imediat dupa miezul noptii, oamenii asteptau in spatele usii ca o persoana cu par negru sa intre in casa. Oaspetele purta o bucata de carbune, ceva paine, bani si verdeata.
Toata acestea erau aducatoare de noroc – carbunele pentru ca in casa sa fie mereu cald, paina pentru ca toti ai case sa aiba destula mancare, bani pentru a avea bani in noul an iar verdeata era pentru longevitate. Oaspetele pleca apoi cu o tigaie plina cu cenusa sau praf, simbolizand plecarea vechiului an.
