Anul Nou iranian – No Ruz

No Ruz, noua zi sau anul nou, dupa cum il numesc iranienii, este sarbatorirea echinoctiului de primavara. A fost sarbatorit de catre toate culturile importante din Mesopotamia antica. Sumerienii (3000 i Hr), babilonienii (2000 i Hr), regatul antic al Elamului din sudul Persiei (2000 i Hr) si acadienii au sarbatorit cu totii intr-un fel sau altul echinoctiul de primavara.

Ce avem noi azi ca No Ruz, cu carecteristicile sale unice iraniene, a fost sarbatorit de cel putin 3000 ani si este adanc inradacinat in traditiile zoroastrismului.

Aceasta a fost religia Persiei antice inainte de venirea Islamismului acum 1400 ani. In aceasta regiune Zoroastrismul este considerat ca fiind religia mama. Conceptele familiare despre rai, iad, reinviere, venirea lui Mesia si judecata de apoi au fost incorporate pentru prima oara in acest sistem religios si inca exista in traditiile iudeo-crestine si islamice. Pentru a intelege No Ruz trebuie sa stim despre cosmologia zoroastrica.

Persanii credeau in doua forte mari. In textele lor antice, fundarea bundahishn a creatiei, aflam ca zeul intelepciunii ce isi avea salasul in lumina eterna, nu era Dumnezeu. El a creat tot ce era bun si a devenit Dumnezeu.

Spiritul ostil, Angra Mainyu (Ahriman), ce salasluia in intunericul etern a creat tot ceea ce era rau si a devenit spiritul ostil (cuvantul ,,anger ‘’, suparare, din limba engleza are aceleasi radacini).

Tot ceea ce a produs, protejat si imbogatit viata era privit ca bun. Aceasta include toate fortele naturii benefice pentru oameni. Pamantul, apa, cerul, animalele, plantele – toate erau bune. Justitia, onestitatea, pacea, sanatatea, frumusetea, veselia si fericirea erau privite ca apartinand fortelor binelui. Tot ceea ce ameninta viata si crea haos apartinea fortelor ostile.

Cele doua lumi create nu aveau o forma materiala, dar exista esenta tuturor lucrurilor. Ele au coexistat timp de 3000 de ani, dar complet separata una de cealalta. La sfarsitul celui de-al treilea milenium spiritul ostil a vazut lumina, a dorit-o si a atacat lumea buna. Acesta a fost inceputul tuturor greutatilor pe care omenirea le intampina acum.

Pentru a proteja creatia sa, zeul intelepciunii a creat lumea materiala ,,Gaeity’’ (..Geety’’ in persana moderna). Aceasta lume materiala a fost creata in sapte pasi. Prima creatie a fost cerul. A doua etapa a fost crearea oceanului, dedesubt. Pamantula fost a treia etapa. Urmatoarele trei creatii au fost prototipurile tuturor formelor de viata.

Prima planta, primul animal (un bou) si primii oameni Gayo-maretan (Kiomarth), un barbat si o femeie. A saptea creatie au fost soarele si focul.

Lupta tine de peste 12 000 ani. Exista patru perioade, fiecare de cate 3000 ani. In ultima faza au venit salvatorii si ultimul, Saoshyant, va veni sa salveze lumea. Cand va sosi el, mortii vor invia, vor merge peste podul Chinvat (in Coran - podul Sarat) si apoi judecata de apoi. Recunoastem in acest personaj pe zeul timpului (Imam Zaman) in versiunea iraniana a Islamului siit.

Pentru a proteja lumea creata, zeul intelepciunii a creat sase nemuritori, cate unul pentru fiecare creatie. Khashtra (Sharivar), protectorul cerului, Asha – Vahishta (Ordibehesht) pentru foc, Vahu Manah (Bahman) pentru animale, Haurvatat (Khordad) proteja toate apele, Spenta Armaiti (Esphand) – o zeitate feminina protectoare a pamantului mama si Ameratat (Amurdad) a protejat plantele. Ahura Mazda insusi a devenit protectotul tuturor oamenilor si al focului sacru.

Era doar o problema cu aceasta lume materiala – nu avea o viata ciclica. Soarele nu se misca. Nu erau zile, nopti ori anotimpuri. Cele trei prototipuri ale vietii au fost sacrificate. Din planta au aparut semintele tuturor plantelor.

Boul a dat nastere la toate animalele si din om au aparut barbatul si femeia. Restul umanitatii a fost creat din unirea lor si astfel a inceput ciclul vietii. Soarele a inceput sa se miste, au aparut si zile si nopti si anotimpuri. Acesta a fost numit primul No Ruz.

Zeul intelepciunii a creat ingerii pazitori (forouhars). Fiecare om avea anul atata timp cat era de partea fortelor bune.

Zoroastru (Zardosht), arhitectul acestei cosmologii a introdus multe sarbatori, festivaluri si ritualuri pentru a aduce omagiu celor sapte creatii si nemuritorilor sfinti. Sapte sarbatori se numarau printre cele mai importante. Sunt cunoscute drept Gahambars, sarbatori ale obligatiei.

Ultima si cea mai elaborata era No Ruz, sarbatorindu-l pe zeul intelepciunii si focul sfant in vremea echinoctiului de primavara. Cea mai veche atestare arheologica a sarbatorii No Ruz vine din perioada achemeniana (Hakhamaneshi) acumm 2500 de ani.

Ei au creat primul imperiu mare din regiune si au construit complexul Persepolis (Takhte Jamshid) din centrul Iranului. Acest templu magnific a fost distrus de Alexandru cel Mare in 334 i. Hr.
No Ruzul care este sarbatorit in zilele noastre isi are radacinile in perioada Sassanid. Au fost ultimul mare imperiu persan de dinainte de venirea Islamismului acum 1400 de ani.

Sarbatorirea acestui eveniment incepea cu cinci zile inainte de Anul Nou. Oamenii credeau ca in aceste cinci zile ingerii pazitori veneau pe pamant si ii vizitau pe aceia pe care ii aveau in paza. Se facea o curatenie generala pentru a-i primi cu petreceri si sarbatori. Pe acoperisuri se aprindeau focuri pentru a arata ingerilor ca oamnii sunt gata sa ii primeasca. Acesta a fost numit festivalul Suri.

Iranienii din ziua de azi inca isi deretica gospodariile pentru a sarbatori Suri. Se fac focuri si oamenii sar pe deasupra lor in ultima marti din an. Este un ritual de purificare si iranienii cred ca facand asta vor scapa de boli si ghinion.

Zoroastristii sarbatoreau si urmatoarele cinci zile de la No Ruz, dar a sasea zi era cea mai importanta dintre toate. Aceasta zi a fost numita Marele No Ruz (No Ruze bozorg) si se presupune a fi chiar ziua de nastere a lui Zoroastru. In ziua de azi, zoroastristii inca mai pastreaza aceasta traditie, dar pentru restul iranienilor ea s-a golit de inteles.

Iranienii sarbatoresc Noul An 13 zile. Primele cateva zile dunt dedicae vizitelor in familie, intre rude si prieteni, se dau cadouri si se mananca dulciuri. In ultima zi, a treisprezecea zi din prima luna a anului, toti oamenii o sa iasa afara, in parc sau in alte locuri, pentru a petrece o zi in natura.